No More Mister Nice Guy

written on April 17, 2019

În mod normal să știi ceea ce îți dorești este de apreciat, dar nimeni nu se gândește ce se întâmplă atunci când ceea ce îți dorești nu se îndeplinește. Poate că uneori e mai bine să nu știi ce vrei, astfel nu vei avea așteptări și nu vei atârna de un șir lung de dezamăgiri. Dar din păcate nu cred că aceasta este cea mai indicată metodă de a gândi. Viața e imprevizibilă și te ia prin surprindere și nu toate surprizele sunt plăcute. Fie că e vorba de intenții mărunte sau de planuri mărețe pentru viitorul mai mult sau mai puțin apropiat, tindem să facem tot posibilul ca visul nostru și dorințele noastre să devină realitate și să ne atingem scopul pe care dorim să-l ni-l însușim. De multe ori facem tot posibilul ca imposibilul să devină posbil.

Am să fac referire la două cântece celebere și de-a dreptul minunate, pline de vorbe înțelepte. Primul ar fi You can’t always get what you want, dar într-un final, după nenumărate încercări you get what you need. Trebuie să înveți cum să întâmpini lucrurile care ți se întâmplă, cum să reacționezi vizavi de ele și cum să gestionezi situația astfel încât aceasta să nu te copleșească total. Să înțelegi că nu tot ceea ce îți dorești este neapărat ceea ce ai nevoie. Bineînțeles, cu toții suntem maeștrii în a da din gură. Printre acești meștrii mă regăsesc și eu. Sunt conștientă de cum se presupune că ar funționa întregul demers al unei vieți sănătoase (fie că e vorba de sănătatea mintală, fizică sau emoțională), dar când vine vorba de fapte în sine, tind să calchez meșterește. Ai crede că după o mulțime de experiențe vei atinge o anumită limită supremă a înțelepciunii, dar niciodată nu vei acumula destule experiențe și nici prea multă înțelepciune pentru a le ști mereu pe toate. După o anumită vârstă ai crede că deja ai învățat cum să menții totul sub control, dar cu toții greșim, indiferent de vârstă și indiferent de cât de multe „sporturi ale vieții” am practicat. Sunt sigură că nu sunt singurul specimen care nu a reușit să învețe dintr-o greșeală de prea multe ori repetată. Teoretic după ce te dai cu capul de pragul de sus de nenumărate ori, ajungi în punctul în care nu vei mai proceda în același fel în care ai făcut-o până atunci. Da, într-adevăr, să nu faci aceeași greșeală de două ori, e un caz fericit. Să te repeți la infinit acționând în același mod, e un drum ponosit, autodistrugător care nu te va avantaja niciodată. În cazul în care ești o fire exagerat de sensibilă, care deseori percepe lucrurile exact pe dos față de cum sunt ele de fapt, probabil că vei fi perceput ca o persoană isterică, dacă nu chiar mai rău. Nu cred că are nici un rost să dau exemple, deoarece lista ar continua la nesfârșit, că doar a judeca pe alții e unul din hobby-urile noastre la care ne pricepem cel mai bine. Sau vei fi respins subtil, uneori chiar și fără a-ți da seama. Dar poate ești doar acel tip de persoană care este incapabilă de a-și pune în ordine gândurile și sentimentele și întâmpină dificultăți majore în a-și exprima toate acestea. Sau o faci, pur și simplu, uneori fără să stai prea mult pe gânduri, pe când alteori, încremenit în aceeași poziție, îți analizezi gândurile într-o măsura inimaginabil de excesivă. It is actually called overthinking. O faci cu riscul de a declanșa o totală catastrofă afectivă pentru care nu mai este cale de întoarcere. Uneori îți dorești ca lucrurile să redevină în starea în care erau înainte de a scoate pe gură „o grozăvie” sau înainte de a preschimba totul și de a te pune într-o ipostază care nu mai semnalează nici o speranță de a putea remedia situația. Sau cel puțin nu pe moment. Mai simplu ar fi ca totul să fie programat să se întâmple exact așa cum ar trebui să se întâmple. Dar de unde știm că nu-i așa? Se-ntâmplă pentru că trebuie să se întâmple și nu se împlântă atunci când ți-ai dori totuși să se împlânte. Încerci să eviți un obstacol izbindu-te direct de el și până la urmă te prăpădești de tot. Se întâmplă atunci când din partea anumitor persoane nu-ți mai dorești să capeți doar atenție, ci ceva mai presus de atât. La urma urmei, atenție primești și de la vânzătoarea de la alimentară căruia-i ceri o pită și o întrebi cât costă cea mai ieftină sticlă de Unirea, chiar dacă acestă atenție durează poate doar câteva secunde. Dar o persoană de-ndată socotind-o ca fiind o persoană specială, îți dorești pur și simplu alăturare, afecțiune, adorare, apreciere și respect, condiționându-te astfel încât să îi oferi aceleași lucruri în schimb. Dar există un alt aspect care trebuie luat în calcul și anume că fiecare are necesitățiile sale și necesită respectivele lucruri într-un anumit fel. Neștiind acest aspect, te poate poziționa într-o situație incomodă, frustrantă și copleștitoare, mai ales în cazul în care nu ești prea îndemânatic în ceea ce privește controlul emoțional. Sau te mulțumești cu situația în care te afli fără a încerca să o depășești și efectiv te complaci, renunțând în a mai preface fiecare întâmplare într-o tragedie. Sau te abți până la un punct în care nu mai faci față și explodezi. Și astfel revelezi adevărata ta personalitate exuberantă, pe care, de fapt, mulți n-o găsesc ca fiind atractivă, ba chiar respingătoare. Sper că nimănui nu-i place să se audă tot timpul plângându-se și dramatizând, precum știu că nimănui nu-i face plăcere de a urmări aceleași drame fără sfârșit și a ține pasul cu fiecare bocitoare care se ivește la fiecare colț și în fiecare zi pe paginile de news feed ale facebook-ului. După un timp devine din ce în ce mai neplăcut să te tot întreții cu dramele din viața, fie că îți aparțin ție sau a persoanelor din jurul tău. De cele mai multe ori nimeni nu ia în serios problemele celorlalți din jur, dar își iau prea în serios problemele proprii și personale. Excluzând cazul miserupiștiilor de față. Dar mă întreb totuși de ce ni se pare totul atâta de greu când de fapt altora le este mult prea simplu? De ce ne place să complicăm lucrurile? De fapt de ce facem asta pur și simplu inconscientemente și involuntar? Avem pretenția de a primi de la o persoană mai mult decât ne poate oferi? Persoana nu depune efort încercând a ne oferi mai mult ? Sau suntem noi cei care nu depunem un efort încercând a ne mulțumi cu mai puțin ori cu ceea ce aveam deja? Rareori știm a ne opri la momentul potrivit și consider că e important să știi să pui frână înainte de a fi prea târziu. Așadar ar fi trebuit să mă fi oprit cu mult timp în urmă, înainte să-mi fi provocat anumite lucruri sau măcar cu o săptămână înainte de aceasta, înainte să fi spus anumite lucruri sau măcar acu` 24 de ore, înainte să fi coborât scările.

E adevărat ceea ce se spune? Că mai iute ajungi să regreți ceva ce nu ai făcut față de ceva ce ai făcut? Eu sincer nu prea știu. Regret că nu am plecat mai devreme, dar regeret că am plecat prea târziu. Cuvinte nerostite care zăbovesc precum o povară pe care sufletul o duce în spinare. De altfel și suprasolicitat de posedantele insomnii fără remediu ca mai apoi de coșmarurile cutremurătoare și funebre. Nici una din abordările mele de până acum nu au dat roade. Uneori stau și mă întreb de ce mă întreb de ce, pentru că oricum știu foarte bine răspunsul și motivul. Nu-mi fac iluzii și nici speranțe, dar scenografia din capul meu este admirabilă. Tânjeala asta necontenită… Când totul în jurul tău pare a se fi obscurizat, imaginează-ți lumea ca fiind pictată de către fauviști; culori vii și libertate supremă.

Și într-un final, voi face referire la cel de-al doilea cântec, care se presupune a fi Always look on the bright side of life. Da, uneori e teribil de ostenitor și dificil, alteori pare pur și simplu imposibil să te menți în aria pozitivismului, dar sunt zile în care vei fi plăcut surprins de zâmbetul de pe chipul tău, chiar dacă nu durează mai mult de o fracțiune de secundă.

Ibiza, ES

Web Developer: Sonia Margea
©Copyright 2019- Sonia Margea

Ibiza, ES

©Copyright 2019-

Web Developer: Sonia Margea